Limacşi ucigaşi şi alte specii străine - Biodiversitatea Europei dispare într-un ritm alarmant

Speciile străine invadatoare impun deseori costuri financiare ridicate din partea noii ţări. Speciile străine reduc productivitatea agricolă a Europei, iar boala ulmilor olandezi – cauzată de o ciupercă introdusă – a devastat ulmii din pădurile Europei Centrale. Veveriţa cenuşie, introdusă în Regatul Unit, nu numai că este un competitor de temut al veveriţei roşii native – un impact greu de evaluat în termeni monetari –, dar prejudiciază şi coniferele şi reduce valoarea lor economică.

În Statele Unite, daunele produse de speciile străine invadatoare şi costurile referitoare la controlul acestora au fost estimate la 80 de miliarde de euro anual. Conform estimărilor iniţiale, în Europa aceste cheltuieli sunt de peste 10 miliarde de euro anual. Aceste cheltuieli nu includ însă cheltuielile privind principalii agenţi patogeni umani (ca HIV sau gripa) sau focarele excepţionale de boli ale animalelor.

Speciile străine pot fi întâlnite în toate ecosistemele din Europa. Globalizarea, avântul deosebit al comerţului şi turismului au avut ca rezultat creşterea numărului şi tipurilor de specii străine sosite în Europa.

Ariile marine şi de coastă sunt drastic afectate ca urmare a creşterii transporturilor maritime şi a construirii de canale– de exemplu, Canalul Suez reprezintă şi în prezent una din căile principale prin care noi specii pătrund în Marea Mediterană. Deversarea apei de balast de pe nave reprezintă o sursă importantă de noi specii. Aceasta a dus la adoptarea „Convenţiei internaţionale pentru controlul şi gestionarea apelor de balast şi a sedimentelor navelor” care stabileşte„prevenirea, minimizarea şi într-un final, eliminarea transferului organismelor şi agenţilor patogeni acvatici dăunători”.

Cel mai eficient mod de apărare împotriva speciilor străine invadatoare este prevenirea – în principiu o patrulă de frontieră care să blocheze speciile noi. Cel de-al doilea pas este detectarea timpurie şi controlul.

Unul dintre exemplele cele mai frapante este crucea-pământului, Heracleum mantegazzianum, care a fost introdusă în Europa în secolul al 19-lea ca plantă ornamentală. În prezent, planta face obiectul unor eforturi de control locale considerabile, având în vedere că specia s-a stabilit pe păşuni, de-a lungul căilor ferate, pe marginea drumurilor şi pe malul râurilor. Formând colonii dense, crucea-pământului nu lasă loc plantelor indigene. De asemenea, este o plantă toxică, iar contactul direct cu pielea poate cauza dermatită puternică. În prezent, crucea-pământului probabil nu mai poate fi eradicată din Europa, faţă de posibile acţiuni anterioare (până în anii 1950) cînd probabil ar fi avut o mai bună reuşită.

În acest sens, Comisia Europeană, în recenta comunicare privind biodiversitatea, subliniază necesitatea unui mecanism de „avertizare timpurie” cu privire la speciile străine invadatoare. Ca răspuns, AEM, împreună cu reţeaua sa de membri şi ţările cu care colaborează, şi-a propus să înfiinţeze un sistem informaţional la scară europeană, care să identifice, detecteze, evalueze şi să reacţioneze la invaziile noi, cu tendinţe de expansiune.

Speciile străine au forme şi mărimi deosebit de variate. Unele au fost introduse intenţionat şi au un rol economic important, altele au un impact nesemnificativ, dar sunt câteva care s-au dovedit a fi un dezastru. Prin urmare, primul pas în dezvoltarea măsurilor de control şi gestionare este identificarea speciilor celor mai ofensive şi direcţionarea eforturilor către acestea.

Pentru a avea o imagine mai clară asupra speciilor străine invadatoare şi despre impactul acestora asupra biodiversităţii europene, AEM, cu sprijinul a numeroşi experţi, a stabilit o listă cu cele mai dăunătoare specii străine invadatoare care ameninţă biodiversitatea Europei.

Această listă conţine în prezent 163 de specii sau grupuri de specii. Criteriul de adăugare pe listă este larga răspândire a speciei şi/sau crearea de probleme importante biodiversităţii şi ecosistemelor din noul lor habitat.

Speciile de pe listă, dintre care plantele vasculare – cu 39 de intrări – sunt cele mai comune, având un impact semnificativ asupra biodiversităţii indigene la nivel genetic, al speciei şi al ecosistemului. De asemenea, multe dintre acestea afectează sănătatea umană şi economia. Din 1950, în fiecare an se adaugă în medie cel puţin o astfel de specie şi nu există semne clare că situaţia s-ar îmbunătăţi ( Figura 1).

Speciile de pe listă sunt originare din diverse părţi ale lumii, în special din Asia şi America de Nord ( Figura 2). Totodată, există şi multe specii care îşi au originea într-o anume parte a Europei, dar au fost transportate în alte părţi ale continentului.

Fig. 2 / Zona de origine a speciilor terestre şi a speciilor de apă dulce, înregistrate ca cele mai dăunătoare specii invadatoare care ameninţă biodiversitatea în Europa. Sursa: AEM, 2007.

Acţiunile necesare pentru contabilizarea speciilor străine invadatoare includ şi măsuri de gestionare şi restaurare care, de obicei, sunt greu de realizat şi costisitoare.

De exemplu, măsurile de control aplicate împotriva limacşilor ucigaşi sunt dificile şi în multe cazuri au doar efect local şi temporar. Cu toate acestea, sunt totuşi importante.

În cadrul UE au fost existat deja încercări pentru contabilizarea speciilor străine invadatoare prin măsuri de gestionare şi restaurare finanţate prin Reglementarea programului LIFE.

În perioada 1992–2002 au fost alocate 40 de milioane de euro pentru proiecte care vizau speciile invadatoare, investiţiile fiind în continuare în creştere. Totodată, UE finanţează şi studiul acestor specii în cadrul „programului pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică”.

Problema speciilor străine invadatoare nu se va rezolva de la sine. Datorită globalizării şi schimbărilor climatice (deplasarea speciilor se datorează schimbării habitatului natural) tot mai mulţi dintre noi vom veni în contact cu aceste specii. Este nevoie de o conştientizare publică şi politică din ce în mai intensă pentru a orienta resursele în direcţia controlării principalelor căi de introducere, monitorizarea zonelor de risc în vederea detectării timpurii şi pentru a fi gata de acţiune pentru eradicarea speciilor nedorite.