Mercurul: o amenințare persistentă pentru mediul înconjurător și sănătatea oamenilor

Mercurul se găsește în mod natural în mediul înconjurător, dar în general este bine fixat în minerale și nu prezintă niciun risc semnificativ. Problema apare din cauza activităților umane, care duc la emisia unor cantități mari de mercur în mediu, acest mercur putând circula apoi liber timp de mii de ani. Principalul motiv de îngrijorare este prezența mercurului în apă și în sedimente, unde se găsește într-o formă extrem de toxică și poate fi absorbit cu ușurință de animale, ajungând astfel în alimentația oamenilor prin lanțul trofic. Organizația Mondială a Sănătății a identificat 10 substanțe chimice care reprezintă un pericol major pentru sănătatea publică, dintre care patru sunt metale grele: cadmiu, mercur, plumb și arsen.

Utilizarea de până acum a mercurului de către om a dus la eliberarea în mediu a sute de mii de tone de mercur. În prezent, nivelurile substanței în atmosferă sunt cu până la 500 % mai mari decât nivelurile naturale. În oceane, concentrațiile de mercur sunt cu aproximativ 200 % mai mari decât nivelurile naturale.

Utilizările curente ale mercurului în lume variază. În Europa, mercurul este foarte puțin folosit, iar principala utilizare în următorii ani va fi în plombele dentare, deoarece utilizările industriale au fost interzise. În alte părți ale lumii, mercurul se folosește încă pe scară mai largă în activități industriale și în mineritul aurifer de mică anvergură.

Una dintre cele mai mari surse de poluare cu mercur, în Europa și nu numai, este arderea combustibililor solizi — de exemplu cărbune, lignit, turbă și lemn —, atât la nivel industrial, cât și casnic. Acești combustibili conțin mici cantități de mercur pe care, atunci când sunt arși, îl eliberează în mediu. Principala sursă a emisiilor de mercur din Europa este această eliberare ca urmare a unor activități precum producerea de energie electrică, fabricarea cimentului și producția de metale.

Cea mai importantă cale de expunere a omului la mercur este prin carnea de pește și fructe de mare. Atunci când animalele marine absorb mercur, acesta tinde să rămână în organism, unde se acumulează în timp. De obicei, peștii răpitori mari conțin concentrații mai mari de mercur, deoarece se hrănesc cu animale mai mici care au ingerat deja mercur. Prin urmare, consumul de pești răpitori de dimensiuni mai mari, cum sunt tonul sau peștele-spadă, duce de obicei la ingerarea unei doze mai mari de mercur în comparație cu consumul de pești mai mici, care se află pe o treaptă inferioară în lanțul trofic.

Efectele asupra sănătății depind de doză, dar principalul motiv de îngrijorare este impactul mercurului asupra copiilor nenăscuți și a celor mici. Expunerea la mercur poate apărea și în uter, dacă mama consumă pește sau fructe de mare. Acest lucru poate avea un impact semnificativ și pentru toată viața asupra dezvoltării creierului și a sistemului nervos al sugarului, afectând memoria, limbajul, atenția și alte aptitudini. Se estimează că, numai în Europa, în fiecare an se nasc peste 1,8 milioane de copii cu niveluri de mercur mai mari decât limitele de siguranță recomandate.

În trecut, Europa a fost un mare utilizator și emițător de mercur, dar eforturile legislative semnificative din ultimii 40 de ani au redus substanțial utilizarea și emisiile în mediu. În restul lumii, utilizarea mercurului și emisiile asociate au crescut de-a lungul timpului, odată cu dezvoltarea economică și industrializarea actuală, printre principalele surse regăsindu-se arderea cărbunelui și mineritul aurifer artizanal la scară mică.

În octombrie 2013 s-a adoptat un prim acord internațional la nivel mondial, Convenția de la Minamata, pentru a combate problema mercurului. Convenția a fost ratificată de 98 dintre semnatari și a intrat în vigoare în 2017. Este prea devreme pentru a evalua impactul convenției, dar este un pas uriaș către asigurarea unor acțiuni concertate la nivel mondial pentru reducerea poluării cu mercur.

Europa nu mai extrage mercur, iar cererea pe continentul nostru va continua să scadă în următorii ani. Emisiile de mercur din Europa vor fi dominate de cele provenite din ardere, în principal din arderea combustibililor solizi, precum cărbune, turbă, lignit și lemn.

La nivel mondial, cea mai mare sursă de mercur provine din minele mici de exploatare a aurului, unde aurul este extras de o singură persoană sau de grupuri mici de oameni, relativ ușor și fără costuri mari, de obicei într-un mediu nereglementat. Se estimează că peste o treime din emisiile globale provin din astfel de surse și, de aceea, abordarea acestui domeniu prin introducerea unor tehnologii alternative mai sigure ar putea duce la reducerea substanțială a utilizării și a emisiilor globale.

Totuși, în ciuda scăderii înregistrate a utilizării și a emisiilor de mercur în regiuni precum Europa și America de Nord, se preconizează că nivelurile din mediu vor rămâne mari pentru mult timp, din cauza duratei lungi de viață a mercurului în mediu, dar și din cauză că emisiile de mercur sunt în creștere în alte regiuni ale lumii. De asemenea, aceste emisii parcurg distanțe lungi. De fapt, aproximativ jumătate din mercurul care se depune în Europa provine din afara continentului.

Prin intermediul Registrului European al Poluanților Emiși și Transferați (EPRTR), adunăm informații despre emisiile de mercur în aer și în apă provenite din activități industriale, precum și estimări privind emisiile în aer provenite dintr-o mare varietate de surse, conform legislației UE și acordurilor internaționale.

În plus, AEM culege date privind nivelurile de poluanți din corpurile de apă în temeiul Directivei-cadru privind apa. Cele mai recente date disponibile publicate de AEM în raportul privind „starea apei” arată că în aproape 46 000 dintre corpurile de apă de suprafață ale Europei sunt depășite limitele de mercur specificate în directivă.

De asemenea, AEM are calitatea de partener în proiectul UE de biomonitorizare umană, care își propune să obțină dovezi mai bune privind expunerea efectivă a cetățenilor la substanțe chimice, inclusiv la mercur, precum și privind posibilele efecte asupra sănătății.

Toate aceste informații ne ajută să monitorizăm rezultatele politicilor europene existente și, de asemenea, stau la baza elaborării unor noi politici în domenii cum ar fi reglementarea industrială și substanțele chimice, ajutând totodată la atingerea obiectivelor Convenției de la Minamata.

Aceste date sunt prezentate într-un nou raport publicat de AEM, intitulat „Mercurul în mediul înconjurător”, care oferă o imagine completă a tuturor acestor probleme de sănătate și de mediu, precum și a politicilor referitoare la mercur.

Cu toții putem face câte ceva pentru a ne reduce propria expunere la mercur, dar și pentru a preveni eliberarea mercurului în mediu. De exemplu, adesea autoritățile naționale pentru siguranța alimentară oferă cetățenilor sfaturi specifice pentru maximizarea beneficiilor pentru sănătate ale consumului de pește, limitând totodată expunerea la mercur. Există, de pildă, ghiduri privind consumul de pește de către femeile gravide și copiii mici.

De asemenea, oamenii pot avea în preajmă echipamente care conțin mercur, precum baterii, lămpi și echipamente electrice. Trebuie să avem grijă să manipulăm și să eliminăm aceste materiale în mod corect, astfel încât mercurul pe care îl conțin să poată fi recuperat în siguranță și să nu ajungă în mediul înconjurător. De asemenea, putem reduce emisiile de mercur renunțând la arderea combustibililor solizi pentru încălzirea locuinței dacă sunt disponibile alternative. În cazul tratamentelor dentare, există și plombe fără mercur, iar alegerea lor va duce la scăderea utilizării mercurului.

Ian Marnane

Expert în materie de utilizare durabilă a resurselor și industrie

Agenția Europeană de Mediu

Interviu publicat în ediția 03/2018 a Buletinului informativ al AEM, septembrie 2018